Incercand sa ajunga in India ocolind coastele africane, portughezii au ajung in 1460 in Insulele Azore, Madeira, Senegal, Insulele Capului Verde. Peste 27 de ani, Bartolomeo Diaz a aratat ca Oceanul Indian este accesibil navigatiei.

          Vasco da Gama ajunge pe mare la Calicut, in India, oras recunoscut pentru productia de scortisoara, ghimbir si piper negru, pe care le va transporta Portugaliei.

          Descoperirea Americii de catre Cristofor Columb va asigura Vechiului Continent varii specii de mirodenii, printe care si piperul rosu.

Prin expeditiile facute de Pedro Alvares Cabral in Brazilia si apoi in Madagascar, ale lui Amerigo Vespucci in Brazilia si prin infrangerea arabilor de catre Vasco da Gama, acestia pierzand controlul comercial asupra Indiei, portughezii devin stapani ai comertului cu mirodenii.

Insulele Mirodeniilor (aflate in momentul de fata in arhipelagul indonezian) au fost descoperite in 1509.

Fernando Magellan inconjoara Pamantul pe mare pentru Spania, descoperind astfel numeroase insule cu mirodenii.

            Infrangerea de catre englezi a Invingibilei Armada diminueaza decisiv puterea comerciala a spanililor si a portughezilor. Suprematia revine acum flotelor engleze si olandeze. Indiile de Est intra sub dominatia olandezilor, care incearca sa impuna un monopol, intrand in conflict cu companiile britanice, care refuza sa plateasca taxele comerciale instituite de acestia.

            Datorita slabei infrastructuri, a progresului incet in transport si incarcare si a jafurilor, schimburile comerciale intre Europa si Asia erau limitate. Venetia, remarcandu-se ca putere maritima a cunoscut prosperitatea datorita posibilitatii de a exercita comert cu Orientul. De altfel, marii calatorii precum Marco Polo erau venetieni. Chiar daca venetienii controlau transportul maritim pe Mediterana, Orientul avea mai mult de castigat din comertul cu mirodenii.

            Comertul cu mirodenii era controlat de arabi, in timp ce europenii transportau pe cale maritima metale pretioase. Condimentele au devenit o sursa de imbogatire datorita calitatilor medicinale (valoarea lor crescand in perioada epidemiei de ciuma din secolul al XIV-lea), de aromare a mancarurilor si de conservare.

Atat grecii, cat si romanii cautau mirodeniile in special in scop medicinal. Printre condimentele cautate pot fi amintite piperul alb si negru, chimenul, menta, ghimbirul, busuiocul sau mustarul.

            Cand Egiptul a fost cucerit de romani, s-a creat un drum comercial intre India si Imperiu, de-a lungul Nilului. Apoi, condimentele aduse din India erau exportate spre Grecia si Italia, devenind astfel o sursa importanta de venituri pentru Imperiul Roman.

            China obtinea condimente din Indiile de Est si legase schimburi comerciale cu arabii, creandu-se astfel o ruta directa pentru comertul cu mirodenii.

Capitala Imperiului Bizantin, Constantinopole a inflorit ca puternic centru de comert cu mirodenii avand provenienta Orientului Mijlociu. Comertul cu usturoi, piper, sofran, nucsoara a reprezentat o sursa de prosperitate in sec. IV-V-lea..

            Descoperite in jurul anului 3000 i.H, condimentele au atras prin ritualuri de vrajitorie sau cotidiene precum purificarea sau imbalsamarea (mirul sau scortisoara, in cazul egiptenilor), pentru aromarea si conservarea mancarurilor, cu scop afrodisiatic sau curativ, pentru parfum sau pentru prepararea otravilor.

            Cele mai importante condimente ale lumii antice erau susanul, nucsoara, mararul, usturoiul, ceapa, lamaita, sofranul, menta si sena. In ceea ce priveste folosirea condimentelor in uleiuri si parfumuri, existau un numar de 7 uleiuri sfiinte: uleiul de Libia, uleiul de cidru, tuatu, nemnen, sefth, heknu si uleiul de festival.

            Un important izvor ce ne ofera informatii cu privire la comertul cu mirodenii este Biblia, mentionandu-se inca din Vechiul Testament comertul cu condimente, balsam si mir in zona Sumeriei. Si in Noul Testament apar mentiuni cu privire la condimente (trupul lui Hristos acoperit cu mirodenii), iar in Cantarea lui Solomon este evidentiata folosirea lor ca afrodisiace.

            Referintele biblice amintesc de existenta senei si a scortisoarei in Orientul Mijlociu, insa acestea nu creste pe acele meleaguri, ci tocmai in China, India, Ceylon sau coasta Malabar. Dupa cum si Herodot mentioneaza, fenicienii, renumiti navigatori, inconjurasera continentul african, asadar, este evident ca inca din acea perioada era bine pus la punct comertul cu mirodenii.

            Drumul mirodeniilor, asa cum este mentionat in Biblie, pare a porni din Orientul Indepartat (China, India) spre Golful Persic, Arabia si Egipt. De altfel, Drumul Matasii este cunoscut ca fiind foarte vechi.

Istorici precum Herodot, Theophrastus, Strabo  mentioneaza Arabia drept centrul lumii antice in ceea ce priveste comertul cu mirodenii. Pe seama procedeului de cules a senei existau diverse mituri, pe care unii istorici le demoleaza insa considerandu-le invetate pentru a creste pretul pentru condimente.